Ludovic ORBAN a devenit președintele Forței DREPTEI/Putem să-i BATEM, chiar dacă nu-i batem din PRIMA (2024)

Prima pagină » Actualitate » Ludovic ORBAN a devenit președintele Forței DREPTEI/Putem să-i BATEM, chiar dacă nu-i batem din PRIMA

Ludovic ORBAN a devenit președintele Forței DREPTEI/Putem să-i BATEM, chiar dacă nu-i batem din PRIMA (1)

Ioana Zafira

Publicat: 20/04/2024, 17:46

Actualizat: 20/04/2024, 18:09

Participanții reuniți la primul Congres al Forţa Dreptei organizat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, și-au ales conducerea la nivel naţional, și-au prezentat candidaţii la alegerile locale şi europarlamentare.

Congresul Forța Dreptei a reunit sâmbătă, 20 aprilie, la Palatul Parlamentului, peste 1.200 de delegați din întreaga țară, care au hotărât prin vot conducerea națională a partidului.
În cadrul reuniunii a fost ales președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, obținând 1.203 voturi favorabile.
De asem*nea, au fost aleși ca vicepreședinți, în acord cu modificările aduse Statutului partidului: Violeta Alexandru, Marius Arcăleanu, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Ștefan Csordas, Ionel Dancă, Traian Dobrinescu, Cătălin Dumitrașcu, Mihai Farcaș, Bogdan Glăvan, Horia Grigorescu, Ion Groza, Herea Gabriel, George Ionescu, Antoaneta Ioniță, Alexandru Kocsis, Adrian Miuțescu, Vasile Nagy, Adrian Oros, Gabriel Plăiașu, Petrișor Potec, Ionel Pușcaș, Daniel Rusu, Constantin Șovăială, Ion Ștefan și Antonel Tănase.
Totodată, în cadrul Congresului au fost stabiliți membrii Comisiei Centrale de Arbitraj: Aurel Zamfir, Cătălin Moraru, Emanuel Marian Doagă, Florin Butnaru, Ilie Sandu, Liliana Staicu, Mihai Leahu, Mihai Moldoveanu, Mihăiță Lepădatu, Natalia Viorica Toma și Vlad Măntoiu.

Fostul premier, Ludovic Orban, a propus câteva măsuri de reformă și spune că este foarte optimist în privința scorului alegerilor care vor urma. Acesta a declarat, în cadrul evenimentului că sunt șanse de victorie, chiar dacă nu din prima.

Putem să-i batem, chiar dacă nu-i batem din prima, dar vă garantez că un rezultat echilibrat la alegerile pentru Parlamentul European, chiar victoria alianţei Dreapta unite va însemna garanţia alegerilor prezidenţiale iar câştigarea alegerilor prezidenţiale înseamnă câştigarea alegerilor parlamentare pe calendarul lor, pe legislaţia lor pe toate mizeriile şi porcăriile pe care le-au făcut putem să-i batem!, a adăugat fostul premier.

În același timp, delegații au decis membrii Comisiei Centrale de Cenzori: Raluca Olimpia Căpitănescu, Nicolae Sorin Mihăilescu, Stanoievici Miodrag, Andrei Gabriel Stelu și Mihaela Maria Stoica.
La reuniunea Forța Dreptei au fost prezenți, ca invitați, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vicepreședintele USR, Dan Barna, și președintele PMP, Eugen Tomac, care au prezentat mesaje adresate delegaților Congresului.

Citește și:

Marcel CIOLACU: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei / Trebuie să înțelegem că POLITICA nu e balet

Marcel Ciolacu discută pe WhatsApp cu medicul Cîrstoiu / „CANDIDATUL, în acest moment, este Cătălin Cîrstoiu” / „Haideţi să avem COALIȚIA de luni”

Tags: barnacongresforta drepteiorbantomac

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase

Ludovic ORBAN a devenit președintele Forței DREPTEI/Putem să-i BATEM, chiar dacă nu-i batem din PRIMA (2024)
Top Articles
Latest Posts
Article information

Author: Francesca Jacobs Ret

Last Updated:

Views: 6265

Rating: 4.8 / 5 (48 voted)

Reviews: 87% of readers found this page helpful

Author information

Name: Francesca Jacobs Ret

Birthday: 1996-12-09

Address: Apt. 141 1406 Mitch Summit, New Teganshire, UT 82655-0699

Phone: +2296092334654

Job: Technology Architect

Hobby: Snowboarding, Scouting, Foreign language learning, Dowsing, Baton twirling, Sculpting, Cabaret

Introduction: My name is Francesca Jacobs Ret, I am a innocent, super, beautiful, charming, lucky, gentle, clever person who loves writing and wants to share my knowledge and understanding with you.